miercuri, 16 aprilie 2014

Niveluri de viata, Gradina Zeilor, Letopisetul de argint , Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.16, Gardner Dozois - The Year's Best Science Fiction (vol. 8) - NOU la Nemira



„Julian Barnes e un magician al inimii, un magician fără rival“. Așa a spus juriul Man Booker despre scriitorul englez în 2011, atunci când i-a acordat prestigiosul premiu. Niveluri de viață confirmă verdictul.

„Pui laolaltă două lucruri care n-au mai fost puse laolaltă până acum. Şi lumea se schimbă“. În noua carte a lui Julian Barnes descoperim personaje care se plimbă cu balonul și de acolo privesc lumea, oameni care fac fotografii, iubesc și suferă. Ne așteaptă o carte despre cum e „să pui laolaltă“ două lucruri, doi oameni, și apoi totul să se ducă de râpă.

~~~



„Romanul Grădina zeilor este capodopera lui Camil Baciu și una dintre cele mai importante scrieri SF și fantastice din literatura română. (…) Forţa romanului stă în factura sa chagalliană (servită exemplar prin stilul de un lirism bine controlat al autorului), în scurtcircuitarea variabilă prin fantastic a universului casnic al familiei David, în zonele de graniţă în care realismul cel mai domestic face loc straniului, miraculosului, bizarului, absurdului, poeticului.“
Mihai Iovănel

O civilizaţie extraterestră superioară și o ficţiune cu accente suprarealiste. Lumea ca bâlci și o scriitură cu turnură comică. Un program de inginerie globală, o incursiune în istorie, o misiune salvatoare și o carte jucăușă, cu delicii pentru cunoscători.

~~~


Rodica Ojog-Brașoveanu trimite cititorul cu secole în urmă, atunci când la tronul Ţărilor Române se aflau încă domni pământeni. Despre aceste vremuri vorbește personajul cheie al cărţii, Dimitrie Cantemir, în letopiseţul său „de argint“, asemenea acelor vremuri.

Intrigi boierești, comploturi, deghizări, lupte pentru tron, povești de dragoste – toate acestea incită la lectură și atrag cititorul in misterul unei lumi de mult apuse.

~~~~


Arthur C. Clarke • UN ALT TIGRU
Norman Spinrad • PROGRAMELE FAVORITE
Rodica Bretin • NOAPTEA SANYASINILOR
Mircea OpritŢĂ • O EXEGEZĂ APROAPE FĂRĂ RIVAL
Eugen Cadaru • PUNCTUL DE CONVERGENŢĂ
Ciprian Mitoceanu • PENITENŢA TERMINATORULUI
Gregory Benford • THINK BIG
Viorel Pîrligras • VÂNĂTORUL DE MUTANŢI GUAMA (BD)
Octavian Sava • ULTIMA POEZIE


Norman Spinrad • PROGRAMELE FAVORITE
„Treaz, treaz, viu pentru o clipă lungă și groaznic de conștientă – plutind și sufocându-se în nisipul mișcător amniotic, cu globii oculari atacaţi de imagini lipsite de sens – trezindu-se dintr-un vis lung de sufocare pentru a intra în alt vis lung de sufocare care nu se mai termina, care nu se mai putea termina, pentru că atunci…“


Arthur C. Clarke • UN ALT TIGRU
„Pe un număr infinit de Pământuri, un număr infinit de Arnold și Webb s-au întâlnit cu tigri, prietenoși, ostili sau indiferenţi. Dar acesta nu era unul dintre acele Pământuri – el se afla mult mai aproape de punctul în care improbabilitatea depășea imposibilitatea.“


Ciprian Mitoceanu • PENITENŢA TERMINATORULUI
„Fără haină de piele, fără ochelari de soare, fără mitralieră de elicopter, eram Terminatorul. Doar eu și furia mea, bântuind prin noapte, mânat nu de vreun program pus la punct de o mașinărie care va fi creată… cândva. Și nu venit din viitor, ci trăind prezentul cu o intensitate pe care nu ţi-a fost dat să o cunoști. Pentru că eu am făcut pasul. Marele pas.“

~~~~

„Nimic mai fascinant decât această antologie de povești irezistibile, în care se luptă făpturi monstruoase cu fiinţe invizibile, mașinării onirice cu teorii bizare, războinici de coșmar cu forțe incontrolabile. O carte în care literatura bună ia forme spectaculoase și pune nenumărate întrebări.
Publishers Weekly

„O colecţie stelară a unui gen novator.“
Barnes & Noble

În ţinuturi închipuite, comprimate într-un gadget sau într-o amintire depozitată în memorie, în istorii imaginare care întorc timpul pe dos, în teorii știinţifice halucinante și spaţii onirice descoperim povești de neratat ale unor autori de forţă. Universuri diferite, viziuni diferite, stiluri diferite – toate într-o carte care provoacă inteligenţa și imaginaţia la fiecare pagină.

0 comentarii: