vineri, 28 martie 2014

A doua șansă la dragoste de Elizabeth Thornton - de mâine împreună cu ziarul Libertatea


Bunica lui James Burnett a plecat din această lume lăsându-i moștenire harul neliniștitor al clarviziunii. James era văduv și nu avea de gând să se mai însoare prea curând, fiindcă iubirea vieții lui, Faith McBride, îl părăsise fără nici un cuvânt în urmă cu opt ani. De atunci încercase să o uite, înecându-și amarul în băutură. Asta până în momentul în care începe să fie bântuit de viziunea morții iminente a lui Faith...

„Ne vom căsători imediat ce mă întorc...” Aceasta este promisiunea pe care o primește Faith de la logodnicul ei James, înainte să plece în Scoția cu afaceri. Dar după luni întregi de așteptare îngrozitoare, află că James s-a însurat cu altă femeie pe meleaguri îndepărtate. Faith reușește să-și construiască o viață mulțumitoare, dar lipsită de pasiunea iubirii; descoperirea unei fotografii a mamei pe care nu o cunoscuse niciodată o intrigă și o face să-și îndrepte toate eforturile spre a elucida misterul morții acesteia. Dar există un răufăcător care nu se va da înapoi de la nimic pentru a păstra secretul ascuns pentru totdeauna, și numai James o poate salva – însă Faith trebuie să găsească puterea de a avea iarăși încredere în bărbatul care i-a distrus credința în dragoste. 

Un secret îngropat în trecut, un pericol de moarte, o nouă șansă acordată iubirii...

0 comentarii: