miercuri, 4 septembrie 2013

RECENZIE - Gazda de Stephenie Meyer



Descriere:

Melanie Stryder refuza sa se stinga. Lumea noastra a fost invadata de un dusman invizibil. Oamenii devin gazde pentru acesti invadatori, mintile le sunt luate, in timp ce corpurile lor raman intacte si isi continua vietile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Cand Melanie, unul dintre putinii oameni salbatici in viata, este capturata, are convingerea ca i-a sosit sfarsitul.

Wanderer, sufletul invadator care a intrat in corpul lui Melanie, a fost avertizata despre provocarile cauzate de trairea in corpul unui om: emotiile covarsitoare, multitudinea de simturi, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se astepta: vechiul chirias al corpului refuza sa renunte la posesiunile mintii ei. Wanderer ii pune la incercare gandurile lui Melanie, sperand sa descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenti. In schimb, Melanie ii umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre barbatul pe care il iubeste Jared, un om care inca isi duce traiul in clandestinitate. Incapabila sa se desparta de dorintele corpului lui Melanie, Wanderer incepe sa tanjeasca dupa un om a carui demascare facea parte dintre insarcinarile ei.

Cand fortele exterioare le transforma pe Wanderer si pe Melanie in aliate, ele se pregatesc sa plece in cautarea omului pe care ambele il iubesc, cautare ce se dovedeste a fi periculoasa si nesigura.

RECENZIE:

 Pot spune de la inceput ca aveam si n-aveam asteptari legate de aceasta carte, pentru c-am auzit si pareri foarte bune, dar mai ales aveam eu ceva cu autoarea. N-am citit seria cealalta scrisa de ea si n-am nimic nici cu cei care au citit-o si o iubesc, dar nici cu ceilalti. Eu sunt neutra legat de tot ce tine de Twilight si am incercat sa nu fiu de nicio parte, e una din seriile ca nu mi se potrivesc. Revenind la Gazda. Voiam de multa vreme sa o citesc doar ca am asteptat ocazia sa o imprumut, nu pot spune ca se afla in topul prioritatilor ca sa o cumpar. Cand am luat-o de la biblioteca m-am uitat un pic sceptica la ea, era mai mare decat imi imaginasem, iar primele 100 de pagini m-au lasat in dubii.

Sincer am mai citit una sau doua carti cu extraterestrii, dar asta e diferita, oamenii devin gazde si nu-i deloc placut, nici pentru oameni si nici pentru suflete. Melanie si Wanda au o relatie ce evolueaza foarte mult pe parcursul cartii si cele doua trec de la dusmance de moarte la persoane ce se evita, dar vor sa supravietuiasca, apoi ajung cunostinte, prietene, ca-n final sa nu se mai dezlipeasca. Dar nimeni nu zice ca asta arata a viata linistita. Nu cand Melanie iubeste pe cineva si Wanda nu e de acord sau cand Wanda place pe cineva si Melanie nu e de acord ca trupul ei sa fie atins si sarutat de acea persoana. Cam greu sa fie doua fiinte intr-un trup si oricata bunavointa ar exista tot simtim noi ca oameni dorinta aia de individualitate, sa fie al nostru, sa avem viata noastra si sa n-o impartim cu nimeni.

N-am sa va povestesc toata calatoria pe care o fac Mel si Wanda, dar mai ales care din ele va pieri si cui ii va ramane trupul. Tot voi trebuie sa aflati daca Mel reuseste sa gaseasca drumul si sa ajunga la Jared si Jamie. Dar cum o sa faca asta cand Wanda furnizeaza informatii Cautatorilor? Si cum reactioneaza Jared si Jamie cand vad ca Melanie s-a intors la ei posedata de un extraterestru? Sincer cartea asta s-a dovedit a fi mult mai complexa decat am crezut eu si ma bucur ca a reusit sa ma surprinda, ca am avut parte de actiune, suspans, dar mai ales de un roman bine scris care a avut de toate. Si un final surprinzator, pentru ca sincer, am reusit uneori sa inteleg ce urma sa se intample, dar alteori am asteptat cuminte sa fiu luminata, pentru ca erau atatea la mijloc, atatea dorinte si interese incat... 

Melanie e genul de personaj ce mie imi place, genul de fata care chiar si atunci cand e in pericol de moarte nu renunta si incearca sa gaseasca o solutie, chiar si cand Wanda incearca sa-i darame toate barierele si sa-i afle secretele continua sa lupte si nu vrea sa moara. Iar felul in care ea si Wanda se completeaza si lucreaza impreuna as zice ca e ucigator... Si nici Wanda nu se lasa mai prejos, asta dupa ce vede ca oamenii nu-s doar niste fiinte fara creier, ca au si ei viata si ca extraterestrii s-au grabit un pic cand au luat trupurile fara sa le pese, de parca ar fi fost niste sticle goale. La inceput chiar voiam sa-i zic vreo doua pentru ca pentru ei oamenii sunt doar niste nesuferiti, nemultumiti si care si-au batut joc de planeta, se ucideau intre ei si atat. Insa lumea se schimba. Iar Mel si Wanda au de invatat multe una de la cealalta, asa cum oamenii au de la suflete.

Gazda e o carte complexa si foarte colorata, pentru ca putem arunca o privire in lumea oamenilor si a sufletelor, si prin intermediul Wandei facem cunostinta si cu alte planete, aflam cum e viata acolo, cat e de diferita fata de-a oamenilor si ne dam seama ca fiecare specie, pana la urma, merita sa traiasca, doar ca foarte greu vrem sa lasam de la noi. Adica daca vin extraterestrii atat noi cat si ei am crede ca ceilalti sunt rai si am incepe razboiul, dar asta-i supravietuirea pana la urma. Sincer eu deja nu mai stiu ce sa va zic, recenzia e mai mare si mai kilometrica decat am vrut sa o fac, am impresia ca n-am zic nici pe jumatate de voiam sa zic. Per total cartea asta mi-a placut, m-a surprins, am avut parte de mult suspans, actiune, puncte de vedere diferite si lumi diferite si personaje puternice. V-o recomand daca va plac cartile SF sau cu extraterestrii, daca vreti aventura sau doar o poveste complicata de iubire. Si nu, nu-i gen telenovela. Pot pune asta si chit ca n-am nimic cu Twilight cartea asta e mult, mult mai buna.


5/5

2 comentarii:

Anonim spunea...

Interesanta recenzia, felicitari! eu am colectia Twilight si am fost prinsa de fenomen la aparitie:)), cartile erau foarte scumpe dar eu eram disperata si mi le-am cumparat! acum nu cred ca ar mai avea acelasi efect asupra mea! de stephanie meyers imi mai trebuie Gazda si O poveste din eclipsa pentru a completa cartile acestei autoare in biblioteca! asa ca acest roman se afla demult timp in raza mea de atentie:D, si tu parca i-ai mai adugat o sansa pentru a se regasi in biblioteca mea!

Unknown spunea...

Nu am citit Twilight, insa o prietena m-a batut la cap pana am citit Gazda si mi-a placut chiar foarte mult. Dupa cum ai mentionat si tu, e o cartea foarte complexa iar pe mine m-a captivat de la primele pagini.
Recomand cu cel mai mare drag aceasta carte!