sâmbătă, 30 martie 2013

RECENZIE - Captiv in Labirint (Captiv in labirint #1) de James Dashner


Descriere:


Când Thomas se trezește într-un loc necunoscut, nu-și amintește decât cum îl cheamă. Mintea îi este ca o foaie albă. În jurul lui se află mai mulți băieți, care îi urează bun-venit în Poiană – un loc înconjurat de ziduri de piatră. 

La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul în care au ajuns acolo și nici din ce motiv. Tot ceea ce știu este că, în fiecare dimineață, porțile de piatră către labirintul care îi înconjoară se deschid și că în fiecare seară se închid la loc. Și, la fiecare treizeci de zile, un nou băiat apare acolo, adus cu un lift. 

Așadar, Thomas era așteptat. Cu totul neașteptat, a doua zi este trimisă acolo și o fată – prima fată din grup. Și mai surprinzător decât sosirea ei este mesajul pe care îl aduce. Thomas ar putea fi mai important decât ar fi crezut vreodată. Numai de-ar putea să scoată la iveală secretele întunecate îngropate înăuntrul minții sale. 

RECENZIE:

Vazand cat de placuta este seria in strainatate am zis sa o citesc si eu, apoi am aflat ca o editura de la noi a publicat primul volum. Aşa ca m-am apucat. Chiar daca din descriere seria seamana cu alte serii distopice si poate pare ca nu aduce nimic nou eu pot sa spun ca n-am vazut-o asemanatoare cu celelalte, iar finalul volumului… m-a lasat cu ochii mari. Acum sa-l iau pe urmatorul dupa ce-l cumpar. 

Ideea cartii, dupa cum reiese si din descriere, consta in faptul ca nişte baieti de varste cuprinse intre 12 si 17 ani ajung intr-un labirint si ca sa poata scapa de acolo trebuie sa-l rezolve. Problema e ca nimic nu e aşa uşor si-n acel labirint traiesc Durerosii. Ce sunt ei? Nişte creaturi ce seamana cu nişte melci, dar inarmati pana in dinti care, daca te prind, te inteapa si treci prin Transformare. Asta daca iei serul la timp. Tot acest univers linistit e zguduit când dupa sosirea lui Tomas apare o tanara. Proviziile nu mai vin, cerul devine gri si lipsa soarelui cauzeaza multe probleme, dar cel mai important, portile nu se mai inchid. Iar asta inseamna ca Durerosii pot veni dupa ei si nu mai sunt aparati in Poiana. 

Felul cum totul se desfasoara, personajele, replicile, suspansul ce creste cu fiecare capitol si mai ales cum toate se imbina si scot la iveala chestii la care nu te asteptai te fac sa iubesti cartea. Mie mi-a placut foarte mult si v-o recomand si voua pentru ca este o carte ce surprinde. Plus ca, tinand cont ca este primul volum din trilogie, a fost plin de multe. 

5/5

0 comentarii: